Ce anume dă valoare criptomonedelor?

Criptomonedele nu au valoare intrinsecă, precum banii-marfă sau metalele prețioase. Stofele şi blănurile pot fi purtate, iar aurul este un metal cu diverse utilizări, astfel încât va exista întotdeauna cerere pentru el.

Evident, valoarea aurului nu este influenţată doar de utilitatea sa practică, ci şi de caracterul său imperisabil şi percepția că este un bun instrument de păstrare a valorii în timp. Criptomonedele se aseamănă din acest punct de vedere cu bancnotele de hârtie (sau plastic), care nu au valoare intrinsecă.

Criptomonedele sunt practic niște linii de cod într-un program software, care în mod evident nu au utilitate practică, iar în momentul în care nu va mai exista cerere pentru ele, sau tehnologia blockchain va fi considerată depăşită, ele nu vor mai avea nici un fel de valoare.

Bancnotele au valoare şi sunt acceptate ca mijloc de plată deoarece ele se bazează pe încrederea populaţiei în autorităţile statului, mai precis în faptul că banca centrală (BNR, în cazul României) va reuşi să menţină stabilă în timp această valoare.

În acelaşi timp, bancnotele sunt singurele care au putere circulatorie (legal tender), cu alte cuvinte toate persoanele fizice și juridice de pe teritoriul unei ţări sunt obligate să le accepte că mijloc de plată. În momentul în care banca centrală nu mai reuşeşte să mențină această încredere, bancnotele se devalorizează şi nu mai au nici măcar valoarea hârtiei pe care sunt tipărite (vezi cazul monedei naţionale a Zimbabwe, sau mai recent cazul Venezuelei).

Prin urmare, valoarea bancnotelor se bazează în primul rând pe încrederea în politica unui stat. Desigur, pot exista atacuri speculative asupra monedei naţionale, dar un stat puternic din punct de vedere politic şi economic nu va avea nici o dificultate în a respinge aceste atacuri.

Criptomonedele nu se bazează pe încredere şi nu există o autoritate centrală care să garanteze stabilitatea preţurilor, prin urmare valoarea acestora se bazează pe existenţa cererii pentru ele, care este legată în principal de două elemente: activități speculative şi raritate.

Oamenii sunt ființe ciudate, care consideră uneori că anumite lucruri au valoare fără ca acestea să aibă cea mai mică utilitate. Un ceas Phillipe Patek vândut cu 31 de milioane de dolarj nu are vreo utilitate practică suplimentară faţă de un ceas de 200 de dolari, iar o geantă Niloticus Crocodile Himalaya Birkin, care costă impresionantă sumă de 379.000 de dolari, rămâne tot un obiect cu care doamnele pot transporta anumite lucruri, fie el și din piele de crocodil.

Valoarea unor asemenea obiecte este dată de dorinţa de a impresiona pe alţii şi de aparenta de raritate – pe principiul ”nimeni nu mai este ca mine şi nimeni nu mai are ce am eu”.

Urmând acelaşi raționament, una dintre modalitățile gândite de Satoshi Nakamoto de a da valoare bitcoin a fost aceea de a limita cantitatea totală de bitcoin care poate fi creată. Ideea se bazează pe conceptul de raritate (scarcity) din teoria economică.

Ce anume face ca diamantele sau aurul să aibă valoare? De ce în eventualitatea în care ştiinţa ar permite fabricarea în laborator, în cantităţi mari, a unor diamante care să nu poată fi deosebite de cele naturale, preţul diamantelor s-ar prăbuși? Deoarece oamenii sunt dispuşi să plătească pentru lucrurile rare, pe care nu le are toată lumea.

Legea cererii şi a ofertei ne spune că atunci când oferta unui anumit bun sau serviciu este redusă, cererea rămânând aceeaşi sau chiar crescând, prețul respectivului bun va creşte. Prețul petrolului creşte când statele OPEC scad producţia (deci scade oferta), cererea de petrol rămânând aceeaşi.

Prin limitarea cantităţii de bitcoin, s-a urmărit acelaşi lucru. Oferta de bitcoin este teoretic limitată la 21 de milioane de bitcoin (practic, datorită limitărilor tehnice ale structurii blockchain, 20.999.999.999,9769). Recompensa pentru un bloc nou extras se înjumătăţeşte la fiecare 210.000 de blocuri, aproximativ o dată la patru ani, ceea ce în teorie ar trebui să scadă interesul minerilor pentru activitatea de minerit.

Un preţ pe piață mare a unui bitcoin ar putea să constituie o motivație pentru a continua activitatea de minerit (motivul pentru care s-a urmărit ca un număr cât mai mare de persoane să fie interesate de concept), însă această valoare este una pur speculativă, fiind supusă unor fluctuaţii mari.

De asemenea, din cei 21 de milioane de bitcoin existenți în teorie, aproximativ 1 milion sunt deținuți de Satoshi Nakamoto, unele chei private au fost pierdute şi unii bitcoini au fost arşi (distruşi ), ceea ce scade în practică cantitatea de bitcoin existentă.

În plus, dificultatea obţinerii unui bun contribuie la creşterea preţului acestuia, declanșând mecanisme psihologice specifice (când obținem ceva prea uşor, ne plictisim repede şi îl considerăm fără valoare). Dacă extragerea de noi bitcoin ar fi la îndemâna oricui, la fel de simplă ca şi trimiterea unui email, iar cantitatea de bitcoin aflați pe piață ar fi la fel de mare ca numărul utilizatorilor de email din lume, valoarea acestora probabil ar scădea.

Dar cum obţinerea de noi bitcoini este un proces dificil, iar criptomonedele sunt încă înconjurate de o aură de mister şi aventură, deţinătorii de criptomonede sunt încântaţi de ideea de a participa la o revoluţie tehnologică, care le poate aduce averi facile în viitor, dar şi de ideea de a deține bani digitali aparent aflaţi sub controlul lor exclusiv.

Aceasta nu înseamnă că nu au fost persoane care chiar au câştigat sume importante prin deținerea de bitcoin, ci doar că în prezent criptomonedele ar trebui incluse într-o categorie aparte, dar nu cea de bani în sensul clasic al cuvântului.

În afara consideraţiilor de mai sus, bazate în principal pe conceptul de raritate, prețul criptomonedelor este în mare măsură stabilit în urma activităţilor speculative şi influențat în mare măsură de factori externi:
• reacții la incertitudinea privind măsurile luate de diverse autorități pro sau contra criptomonedelor;
• probleme ale blockchain;
• speculaţii şi articole defăimătoare sau laudative din mass-media;
• presiunea continuă de diminuare a cantităţii de bitcoin care mai poate fi extrasă;
• cicluri de creştere şi scădere;
• activitatea de manipulare a pieţei din partea unor investitori speculativi mari, numiţi balene cripto (cripto whales).

Dacă investitorii instituţionali precum Goldman Sachs şi-au manifestat interesul faţă de criptomonede relativ recent, balenele cripto au existat dintotdeauna, de la apariţia bitcoin. Balenele cripto sunt deţinători mari de bitcoin, care apar pe piață doar ocazional.

Se poate spune că Satoshi Nakamoto este balena cripto primordială. Frații Winkelvoss, deținătorii exchange-ului de criptomonede Gemini, sunt un alt exemplu de balene cripto.

Nu toate balenele cripto sunt persoane individuale, Pantera Capital fiind spre exemplu cea mai cunoscută firmă de investiții în bitcoin din SUA. Balenele cripto sunt deseori acuzate de manipularea pieţei (întemeiat sau nu) în momentul în care preţul bitcoin scade brusc, deoarece capitalizarea relativ mică a spaţiului cripto face ca orice activitate mai importantă de vânzare de bitcoin să afecteze în mod negativ prețul.

Volatilitatea preţurilor criptomonedelor este mult mai mare decât a celorlalte active tranzacţionate pe pieţele financiare, prin urmare investitorii în criptomonede ar trebui să fie conştienţi că preţul bitcoin poate crește sau scădea exponenţial în interval de câteva zile, iar deciziile de investiție pe care le iau ar trebui să ia în calcul acest risc.

Alte active au în general un indicator-ancoră, în jurul căruia gravitează preţul lor, chiar şi în cazul unor perturbări majore pe pieţele financiare. Astfel, cotaţia valutelor este totuşi legată de puterea parității de cumpărare a respectivei monede, care este legată de un coş de consum de bunuri şi servicii dintr-o anumită economie/țară.

Obligațiunile gravitează în jurul prețului de răscumpărare, cu fluctuaţii generate de dobânzi, risc, inflaţie şi bonitatea emitentului. Acțiunile gravitează în jurul raportului preț/dividende, deoarece există un mediu concurențial care permite alternative de cumpărare.

Criptomonedele nu au un asemenea indicator-ancoră, ele nu sunt legate de nicio economie reală cu un coş de bunuri și servicii, nici de valoarea dividendelor sau preţul de răscumpărare, fiind mult mai vulnerabile la diverse speculații , motivate de factori pecuniari sau psihologici care nu sunt temperaţi de posibilitatea unei analize raționale, în lipsa unor informații suficiente şi veridice (cum ar fi dimensiunea recoltei de soia în cazul stabilirii preţului acesteia).

Funcţia de rezervă a valorii (de instrument de economisire)

Volatilitatea foarte mare a cotaţiilor de schimb ale criptomonedelor nu le face extrem de utile ca un instrument sigur de economisire, mai ales pe termen scurt. Putem oare atunci să afirmăm categoric că bitcoin şi alte criptomonede nu îndeplinesc funcţia de rezervă a valorii?

Ca întotdeauna, când vorbim de inovații tehnologice, răspunsul este nuanțat. El va depinde de informații imposibil de obţinut, cum ar fi cât va dura interesul pentru criptomonede şi dacă ele se vor răspândi în cadrul publicului larg sau nu.

Conform estimărilor, ultimul bitcoin va fi extras în anul 2140, când recompensa de bloc va scădea sub un satoshi (cea mai mică denominare a BTC).

Prin urmare, în 120 de ani este posibil din punct de vedere tehnic să mai existe bitcoin, dar cu siguranţă tehnologia va avansa extrem de mult şi probabil că tehnologia blockchain va fi privită aşa cum privim noi acum războiul mecanic de țesut al lui Jacquard.

Este un timp puțin cam lung pentru ca cineva să poată spune dacă cele câteva linii de cod într-un software vor mai avea valoare sau nu. Pe termen scurt şi mediu, atâta timp cât factorii care au creat interesul pentru criptomonede vor rămâne valabili și numărul de utilizatori va rămâne constant sau va creşte, ele vor continua să fie o modalitate de a trimite bani online şi o investiţie atractivă pentru persoane care doresc să îşi diversifice portofoliul cu active exotice, însă în condițiile unui nivel ridicat de risc.

Criptomonedele pot fi considerate astfel inovații care pot constitui un instrument de măsură al valorii, dar mai puţin un mijloc de rezervă a valorii, deoarece probabilitatea ca mâine ele să îşi tripleze valoarea sau să îşi înjumătăţească valoarea este aceeaşi.